Articol de blog
De 8 Martie, învață-ți mama să dea share pe Facebook
Autor:
Thecon
Data:
7 martie 2019
Care poate fi cel mai bun cadou de 8 Martie? Am stat și ne-am […]
Care poate fi cel mai bun cadou de 8 Martie? Am stat și ne-am gândit cum am putea să ne arătăm iubirea față de mame, dar să fim și originali în același timp. Suntem IT-ișți, iar florile și ciocolata ni se par plictisitoare. Așa că, pentru că mereu primim apeluri și bătăi pe umeri de genul: “Măi, mama, cum fac să îmi apară și mie ce postează Ștefan Bănică?” sau “De ce nu pot să trimit și eu poza ta bunicilor?” Și multe alte întrebări de genul acesta, unele mai competente, altele mai puțin. În funcție de cât de începătoare este iubita noastră mama în ale tehnologiei. Așa că ne-am gândit la câteva lucruri tehnologice pe care tu, în ziua de 8 Martie, să o înveți pe mama ta că să îți arăți recunoștința.
1. Dragă mamă, nu mai crede tot ce vezi pe Facebook
Pe internet circulă tot felul de știri și articole de tot felul, iar oamenii ar scrie orice pentru a obține câteva vizite pe site. Deci, pe Facebook nu există concursuri în care vei câștigă 1 milion de dolari, Andreea Esca nu este un extraterestru și în Galați sau Brăila nu se vor construi aeroporturi.
2. Nu mai lăsa aplicații deschise în background
Acest lucru este valabil pentru mămicile care nu au telefoane foarte performante. Sfatul nostru pentru voi, mămici dragi, este să închideți o aplicație după ce nu o mai folosiți. De cele mai multe ori, auzim că telefonul “se înțeapă” sau “merge greu”. Aveți grijă ca aplicațiile să nu stea deschise fără a fi folosite și veți mai prelungi puțin viața telefonului.
3. Cumpărăturile online nu sunt minciuni
Magazinele online nu sunt niște hoți care vă vor fura banii, iar eMag este de încredere. Da, magazinele online vor “doar să facă bani”, dar și tu vei avea parte de un serviciu de calitate, o livrare la timp și un preț corect. Produsul tău sigur va ajunge intact, de cele mai multe ori. Afacerea vânzărilor în mediul online este într-o continuă evoluție, iar magazinele online se întrec în îmbunătățirea serviciilor. Deci dragă mamă, ai încredere în cumpărăturile online!
4. Pentru Aplicații, de obicei îți trebuie internet
Există și jocuri sau aplicații pentru telefoane intligente care nu au nevoie de conexiune la internet. Mare parte dintre ele au, așa că de acum încolo, Facebook nu va merge cu internetul oprit, Youtube nu s-a stricat, doar ți-ai oprit wifi-ul, iar messengerul merge și el foarte bine atâta timp cât wifi-ul sau datele mobile sunt activate.
5. Parolele de pe Social Media nu trebuie să fie la fel cu pinul de la card
Știm că este complicat să memorezi parole complicate și că “nu vrea nimeni să între la mine pe Facebook”, dar măcar încearcă să memorezi minim două parole, dar niciuna nu trebuie să conțină zile de naștere, pinul de la card sau numărul de telefon. Securitatea este sensibilă în secolul ăsta.
Dragi mămici, vă dorim o zi a mamei splendidă, o primăvară senină și un an plin de spor, chef de viață și sănătate. La mulți ani, mama!
Articol realizat împreună cu: Noemi Tavitian
Tags
Distribuie
Blogul Thecon
Articole recomandate
4 octombrie 2016
Vrei sa vii la IM World 2016?
Anul trecut va povesteam entuziasmați experiența noastră în calitate de vizitatori ai evenimentului IM […]
Citește articolul11 decembrie 2017
Ce trebuie să știi înainte să începi o campanie de promovare online
În această eră digitalizată în care ești înconjurat la tot pasul de reclame și […]
Citește articolul16 martie 2018
De ce este important să ai continut relevant în website-ul tău?
Deții un site si vrei să te asiguri că acesta este relevant? Află acum […]
Citește articolulThecon Newsletter
Abonează-te pentru noutăți!
Intră în posesia celor mai proaspete știri și articole, direct în casuța poștală, prin abonarea la newsletter-ul nostru.