Articol de blog
Ce-ai pierdut la IMworld?
Autor:
Thecon
Data:
12 octombrie 2015
Dacă în prima săptămâna din Octombrie a fost săptămâna Webstock, ei bine aceasta care […]
Dacă în prima săptămâna din Octombrie a fost săptămâna Webstock, ei bine aceasta care tocmai a trecut a fost săptămâna IMworld. La webstock din păcate nu am ajuns, însă am fost la IMworld 2015 miercuri și joi, unde am fost uluită de multitudinea de tehnologii, aplicații și soluții web de pe piață.
Cu toate că unul din cuvintele cheie precizate de către ministrul pentru societatea informațională Sorin Mihai Grindeanu a fost “inovație”, concluzia la care am ajuns cu Marius, colegul meu (care este de fapt fratele meu deși mereu îl prezint ca pe un coleg), este că la IMworld peste 80% din firme implementau soluții aduse din afară. Am fost totuși încântați să-i cunoaștem pe cei de la AVOAPP, unde Cristian Iuga ne-a prezentat aplicația creată de ei pentru avocați. Frumoasa inițiativa, bravo!
Se pare ca nu numai marile branduri își au succesul garantat la astfel de evenimente cu gadgeturile noi pe care le introduc pe piață, dar și firmele mai mici sau chiar tinerii antreprenori vin în forță cu tehnologii care mai de care să-ți capteze atenția.
Că să vă fac un scurt tur al pavilionului central Romexpo, la intrare, imediat după ce ți-a fost printat ecusonul pe baza codului pe care l-ai primit la înscrierea online, te întâmpina spațiul celor de la eMag care era dedicat networking-ului. Curiozitatea vizitatorilor era atrasă de interacțiunea dintre participanții la cursele cu mașinuțe unde toți voiau să dovedească pepista ce buni șoferi sunt. Ei bine, se pare ca eu nu prea m-am descurcat.
Sursa foto: Internet & Mobile World
În spatele acestui spațiu era Main Stage unde s-au ținut prezentări constant, la fel și pe celelalte 3 scene poziționate strategic pentru diferitele zone cărora se adresau- “ Digital & E-commerce solution” sau “ Business software solutions”. Era dificil să îți dai seama la ce prezentare vrei să asiști când se desfășurau simultan, însă la Main Stage am reușit să prind “Strategies for Growth for digital businesses” care s-a dovedit a fi cel puțin revelatoare.
Aglomerația era totuși destul de neplăcută și în cazul în care erai interesat de un stand anume, se întâmpla de cele mai multe ori să trebuiască să aștepți sau chiar să revii mai târziu când se elibera. Nu știu daca anumite persoane erau chiar interesate de televizoarele gigantice care redau plin de culoare, interactiv și sub forma de animație vreun filmuleț de prezentare, de imprimantele 3D, de Google maps sincronizat pe 8 televizoare poziționate circular, de cuptor în sine (plin cu brioșe calde), etc., sau doar de premiile oferite cu scopul de a-i ademeni la stand. Recunosc, am plecat și eu cu câteva premii super cool, am mâncat și multe bomboane free, un pix și un braț plin de pliante. Revenind la aglomerație, apogeul a fost evident la pauza de masa când am stat la rând pentru un sandviș cam 25 de minute.
Ce mi s-a părut foarte interesant legat de prezentările la care am asistat, a fost partea cu utilizarea beaconilor pentru afișarea informațiilor promoționale în supermarketuri, târguri și mall-uri a lui Ciprian Pasca de la Zoniz. Pe lângă avantajul clientului de a obține informațiile dorite, există și avantajul marketerului de a stoca informații despre comportamentul utilizatorului. Cel mai cool însă a fost că după ce am descărcat aplicația lor, am câștigat un Yoyo. Stângăcia mea inițiala de a-l mânui s-a transformat acum in level PRO thanks to you guys!
Sursa foto: Internet & Mobile World
Deși am ajuns mai târziu în prima zi, Ciprian de la ActiveMall și Marius mi-au povestit despre tableta cu retroproiector pe care cei de la Lenovo au lansat-o. Ne gândeam că ne-ar prinde bine și noua una pentru a ne ușura prezentările. Rămâne să ne mai gândim.
La finalul celei de-a doua zi am avut plăcerea sa-l cunoaștem pe Claudiu Catana de la EuroWeb studio, care deși era competiția (am stabilit de comun acord sa nu ne numim totuși așa, ci posibil colaboratori ) ne-a oferit mie o pușculița “porcușor” și lui Marius o cană. Ofrandă voastră a fost acceptata!:))
În concluzie, eu zic că deși a fost foarte aglomerat (ca orice eveniment la Romexpo), a fost un succes și cu siguranță am văzut și aflat lucruri noi atât de la marile branduri, cât și de la firme mai puțin cunoscute, noi sau chiar competitor. La anul poate participam și noi, că avem cu ce.
Tags
Distribuie
Blogul Thecon
Articole recomandate
16 iulie 2021
Top 7 module WordPress care-ți îmbunătățesc website-ul
Ești în căutarea de noi module WordPress care să-ți ducă afacerea la următorul nivel? […]
Citește articolul2 septembrie 2021
Cum să faci email marketing ca un profesionist?
Trimiterea email-urilor comerciale, mai este numită în prezent email marketing și este o metodă […]
Citește articolul19 octombrie 2020
Reclame PPC în vremea pandemiei de Coronavirus – Ce s-a schimbat?
Se spune că schimbarea este singurul lucru constant în această lume. Dacă până acum […]
Citește articolulThecon Newsletter
Abonează-te pentru noutăți!
Intră în posesia celor mai proaspete știri și articole, direct în casuța poștală, prin abonarea la newsletter-ul nostru.