Articol de blog
“Content is king”: Secretele Thecon pentru o strategie strălucită de Marketing Online. Shhh…
Autor:
Thecon
Data:
7 decembrie 2018
Există două tipuri de conținutce fac parte din content marketing: conținutul acela bun, meaningful, […]
Există două tipuri de conținutce fac parte din content marketing:
- conținutul acela bun, meaningful, care te lovește în coșul pieptului, își găsește loc în sertarele memoriei și rămâne acolo,
- și al doilea tip de continut, acel conținut de umplutură cunoscut și sub numele de meh pe care începi să îl uiți chiar în timp ce îl citești.
A doua categorie abundă în exemple. Însă la capitolul AȘA DA, rândurile se împuținează parcă, asta deoarece conținutul bun nu trebuie să fie doar memorabil ci și semnificativ. Își mai amintește cineva cu suflet sugrumat de emoție de Floricica dansatoarea, pira-pira-mide, Radu F. Constantinescu & Co.? Exact. Însă, de cealaltă parte a baricadei, nu prea întâlnești urmăritori ai TEDTalk care să nu aibă o prezentare preferată din care au memorat segmentele cele mai semnificative. Deci, ce poți face ca ideile tale să se încadreze în categoria golden?
Îmbină designul și conținutul scris și împachetează-i în livrabili gratuiți.
Conceptul de content este o umbrelă prea mare pentru a fi pur și simplu îndesat într-o cutie și etichetat postări de blog. Content marketing însumează atât cuvinte cât și grafică, video, audio.
Dacă găsești echilibrul dintre acestea poți spune liniștit că ai dat de aur! Cu alte cuvinte, nu încărca un banner cu elemente vizuale și zorzoane doar de amorul vectorilor. Nu compune un script de 5 pagini pentru un spot publicitar de 10 secunde. Da, conținutul bun e cel documentat, muncit și finisat. Dar adesea, după cum ne-au dovedit cei de la Gândul.info în bine-cunoscuta campanie WHY DON’T YOU COME OVER? , secretul reușitei stă în a știi când să spui stop.
Recomandarea Thecon este să nu lași nicio arie de content descoperită și să investești timp și bani în content marketing pentru a compune livrabili de calitate care să funcționeze drept cea mai bună carte de vizită a afacerii tale. Ce te poate recomanda mai bine decât un livrabil atractiv la care cireașa de pe tort e gratuitatea sa?
Conform unui articol proaspăt scos de la tiparniță din Forbes, “un livrabil atractiv oferit ca draft poate impresiona clientii si asociatii tai” și poate avea acel efect de carte de vizita, prezentându-te ca pe un expert în domeniu. Bonus? Make it unexpected. Oferă abonaților la newsletter un PDF gratuit cu perspectiva ta originală și documentată asupra unui subiect popular în domeniul tău de activitate. Oferă tutoriale, infografice sau un simplu draft care să rezume activitatea ta și calitatea acesteia.
Știți acel studiu cu bomboane Lindt vs. Hershey în care participanții au ales să primească o bomboană Hershey gratis în locul unui discount pentru bomboanele de calitate superioară Lindt? Oamenii au o slăbiciune pentru bunuri gratuite datorită –drum roll please– emoției generate de cuvântul “gratis”. Fii sincer, nu-i așa că sintagmele “sejur Asia de Est gratuit”, “baxuri Milka gratis” îți fac genunchii moi ca mămăliga? Aceeași teorie se aplică și livrabililor gratuiți: gratuitatea lor evocă un sentiment care le sporește valoarea și semnificația în ochii destinatarului.
Și dacă tot suntem la categoria tricks, ne putem uita și la noile tool-uri de creare a conținutului.
Un studiu realizat de Marketing Insider Group ne-a arătat că 50% din clienți sunt dispuși să plătească extra coins pentru produsele sau serviciile unui brand care produce conținut personalizat, relevant pentru cerințele individuale. Cu toate astea, poți produce conținut personalizat mai eficient și mai rapid dacă apelezi la anumite tool-uri online. Utilizarea tool-urilor nu înseamnă depersonalizarea conținutului, din contră. HootSuite, Campaign Monitor, Trello și restul platformelor de management sunt niște resurse care nu ne stârpesc creativitatea, ci ne ușurează munca administrativă astfel încât să ne rămână mai mult timp pentru a fi creativi. Win-win.
În procesul de creație, mijloacele sunt la fel de importante ca scopul. Designerul care folosește o mașină de cusut digitală va avea o viață mai ușoară decât acela care încă apelează la ac, ață și degetar. Pe plaiul digital, câteva dintre cele mai populare tool-uri sunt:
Sysomos, un tool care adună content de pe platforme precum Facebook, Twitter, Google+ și LinkedIn și îți permite să afli trendurile locale și subiectele de conversație cele mai populare. De ce să te complici cu articole despre culoarea roșie când userii spun că Orange is the new black?
Geofeedia îți permite să sortezi feedurile după locație și să decoperi postări de social media în orice colț al lumii.
Hubspot’s Marketing Library e resursa obligatorie a bloggerilor, fiind plină ochi de strategii de content marketing, social media marketing, calendare social media, subiecte de dezbătut etc. Ești talentat la scris mai ceva ca Eminescu dar te bate partea administrativă ? Hubspot e pentru tine atunci. Ai calendarul, ai și subiectele, nu-ți mai trebuie decât o cafea și spor la scris.
Că tot veni vorba de scris, scrisul cui rămâne?
Da, user-generated content e all-the-rage la momentul actual. De la WebMD până la POEMA, tot felul de branduri își decorează pereții web cu poze, postări, threaduri generate de utilizatori sau clienți. Dar ții minte că discutam la început de conținutul acela ca o lovitură în piept? Acel conținut nu îl vei obține cu Regram/Repost, doar dacă cel redistribuit este vreun verișor de-al doilea cu Man Ray.
Cu toate acestea, lumea marketingului online diferă drastic de tărâmurile lirice post moderniste. Nu poți să te arunci așa, artistic, suferind, cu stiloul în mână și să compui vreo Corolă de Minuni a Lumii. Orice tip de scriitură necesită un plan, o strategie, puțină documentare. Eminescu nu ar fi putut scrie despre metafizică în timp ce se plimba pur și simplu cu gâștile pe gârlă. Și Romanticii noștri aveau o schiță, o fițuică cu idei, ceva. Întorcându-ne în secolul 21, blogging-ul optimizat necesită o strategie:
- Care e scopul articolului?
- Cine e publicul țintă?
- Ce keyword-uri vei folosi?
- Când vei posta conținut nou? – Ne întoarcem la noțiunea de echilibru. Nu vrei să îți bombardezi cititorii cu 3 articole slab documentate pe zi. Dar nici nu ți-ai dori ca un posibil client să îți viziteze blogul și să fie întâmpinat de cel mai recent articol: “Trendurile populare in 2016”, nu?
Atât timp cât nu pierzi din vedere publicul căruia i te adresezi și rămâi fidel aceleiași voci de brand, bătălia e pe jumătate câștigată. Nu miza pe cantitate ca o dovadă a calității. Mizează pe ceea ce ți se potrivește ție ca brand, ascultă de Google Analytics și mai puțin de Word Counter. Da, sunt sondaje care au concluzionat că numărul ideal de caractere pentru un headline care să atragă cititori e între 90-99. Da, Buzzfeed este o dovadă a acestei teorii. Dar nu uita că brandul tău nu e BuzzFeed, iar cititorii tăi s-ar putea să nu se dea în vânt după acest tip de conținut.
Putem concluziona fără doar și poate că Rege rămâne conținutul și încă nu s-a născut vreo mamă a dragonilor care să îl detroneze. Vizual, auditiv, scris, la Thecon găsești di tăti. Nu știm exact ce ne va aduce 2019, dar cu siguranță content marketing nu va lipsi din meniu. Noilor trenduri din mediul online le spunem challenge accepted. Te sfătuim să faci același lucru dacă nu vrei să vină valul cu noutăți peste tine și să te dărâme din barcă.
Tags
Distribuie
Blogul Thecon
Articole recomandate
7 septembrie 2015
Trucuri UX pentru a creste durata vizitei pe site
Efortul depus pentru îmbunătățirea experienței utilizatorului pe site-ul web și folosirea de tactici și […]
Citește articolul27 mai 2022
Nomad Digital – De unde poți lucra remote și cum poți face asta
Suntem una dintre companiile din România care încurajează lucrul de acasă de foarte mult […]
Citește articolul30 ianuarie 2015
Thecon Table Tennis Championship – Editia 1
Table tennis, sau așa numitul „Ping-Pong” e sunetul pe care îl fac neuronii mei […]
Citește articolulThecon Newsletter
Abonează-te pentru noutăți!
Intră în posesia celor mai proaspete știri și articole, direct în casuța poștală, prin abonarea la newsletter-ul nostru.