Articol de blog
Dynamic Ads explicat pas cu pas
Autor:
Thecon
Data:
27 octombrie 2021
Poate ai auzit adesea noțiunea de Dynamic Ads (Anunțuri Dinamice) și cât de avantajos […]
Poate ai auzit adesea noțiunea de Dynamic Ads (Anunțuri Dinamice) și cât de avantajos este acest tip de campanie dacă vrei să-ți crești traficul pe conturi, însă nu ai avut ocazia până acum să implementezi o campanie de acest tip de la 0. În acest articol îți vom explica pas cu pas cum poți implementa o campanie de Dynamic Search Ads, dar și cum o poți optimiza eficient pentru a obține cele mai bune rezultate.
Totuși, să începem cu începutul….
Ce sunt Dynamic Ads?
Campaniile de tipul Dynamic Ads, de cele mai multe ori vin în completarea celorlalte tipuri de campanii Google Ads, având drept scop creșterea traficului pe website-ul promovat. Practic, acest tip de campanie este cea mai ușoară metodă prin care poți ajunge la potențialii tăi clienți, fără ca ei să caute în mod direct produsele sau serviciile tale.
Cum funcționează Dynamic Search Ads?
Dynamic Ads sunt bazate pe tehnologia Google de web crawling. Ce înseamnă asta mai exact? În momentul în care un client sau potențial client caută pe motoarele de căutare un anumit termen/frază cheie, sistemul Google Ads va selecta o anumită pagină de destinație din website-ul tău a cărei titlu sau descrieri se potrivesc cu termenii introduși de utilizator și o va afișa sub formă de anunț.
De reținut! Pentru a obține rezultate cu o astfel de campanie, este foarte important ca website-ul tău să aibă un număr considerabil de pagini indexate de Google. Totodată, paginile trebuie să fie optimizate SEO. Citește aici mai multe despre Optimizarea SEO.
Cum setezi o companie “Dynamic Search Ads” de la 0?
Setările generale ale campaniei
- Intră în meniul pentru pagini și fă clic pe “Campanii”.
- Fă clic pe pictograma cu un “+” albastru și selectează “Campanie nouă”.
- Selectează obiectivul acestei noi campanii sau fă clic pe “ Create a campaign without a goal’s guidance”.
- Apasă pe “Continue” și selectează „Search” ca tip de campanie pe care dorești să o creezi.
- Vei denumi campania și vei configura locațiile și bugetul, la fel ca în cazul tuturor campaniilor. Însă, la secțiunea “Network”, asigură-te că selectezi “Search Network”, deoarece campaniile de Dynamic Ads sunt doar de Search. După ce ai completat toate câmpurile necesare, apasă butonul “Continue”.
- Următorul pas este etapa de creare “Ad Group”. În această etapă, asigură-te că în partea de sus a paginii selectezi la secțiunea “Ad group type”, varianta “Dynamic”.
Setările Ad Group-urilor
În această etapă, configurarea începe să devină specifică campaniilor de tipul Dynamic Search Ads, fiind necesar să selectezi și să setezi o serie de parametri ce se regăsesc doar la acest tip de campanie. De asemenea, înainte de a trece la această etapă trebuie să te asiguri că ai selectat corect ce parte din website dorești să fie vizată prin intermediul acestei campanii: întreg website-ul, anumite pagini de pe website, anumite categorii de pe website. Este foarte importantă această etapă deoarece vei scrie manual headline-urile ce vor apărea în anunțuri, iar acestea trebuie să fie în concordanță cu paginile de destinație.
- Primul pas este să selectezi categoria vizată în această campanie, având 3 opțiuni din care poți alege:
- “Categories recommended for your website” – În acest caz, Google va preselecta categorii relevante, bazate pe conținutul de pe website-ul tău. Aici trebuie să selectezi categoriile specifice relevante pentru fiecare ad group în parte.
- “Specific web pages” – Vei selecta anumite pagini de pe website pe care dorești să le vizeze Google când afișează reclamele.
- “All web pages” – Dacă alegi această opțiune, vor fi vizate toate paginile de pe website.
- După setarea paginilor vizate, reclamele vor fi create. Ceea ce trebuie să ai în vedere este că descrierea trebuie să fie sugestivă și bine scrisă astfel încât pagina de destinație să coincidă cu titlul și descrierea reclamei.
Important! Titlul și adresa URL finală vor fi generate dinamic, pe baza termenului de căutare și a conținutului website-ului.
După completarea tuturor câmpurilor din secțiunea “Create Ads”, faceți clic pe “Done”, iar campania va începe să ruleze.
Bonus! Înainte de a porni campania, este indicat să revizuiești toți pașii anteriori și să te asiguri că nu ai omis nimic (nici măcar o literă sau cifră).
Ce-ți rămâne de făcut după ce ai terminat de creat campania ta de Dynamic Search Ads? Să faci ajustările necesare, exact ca la orice altă campanie de search! Din acest punct poți reveni oricând să modifici bid-ul, extensiile, audiența targetată sau cuvintele negative.
Concluzii
Indiferent de mărimea business-ului pe care îl promovezi sau de succesul său în mediul online, campaniile de tipul Dynamic Ads sunt soluția perfectă pentru a aduce mai mult trafic de calitate pe website și de a propulsa afacerea ta în atenția mai multor potențiali clienți. Dacă vrei să afli mai multe despre cum să-ți extinzi afacerea într-un mod eficient și sustenabil, contactează-ne direct aici.
Tags
Distribuie
Blogul Thecon
Articole recomandate
30 iunie 2015
Puzzle despre promovare online din scrierile bloggerilor autohtoni
Din abundența de articole din blogosfera românească, unele reușite, altele chiar deloc, am extras câteva care puse cap la cap creează din punctul meu de vedere o imagine de ansamblu a ceea ce poate fi numită o strategie de promovare online.
Citește articolul26 iunie 2020
Schimbări here to stay! în e-commerce datorate crizei pandemice
Se rescriu multe din regulile după care funcționa e-commerce-ul până în momentul declanșării pandemiei […]
Citește articolulThecon Newsletter
Abonează-te pentru noutăți!
Intră în posesia celor mai proaspete știri și articole, direct în casuța poștală, prin abonarea la newsletter-ul nostru.