Articol de blog

Ce este Headless E-commerce și care sunt funcționalitățile acestuia

Autor:

Thecon

Data:

27 septembrie 2021

Situația pandemică a creat contextul perfect pentru o dezvoltare mai rapidă a tehnologiilor. Acest […]

headless e-commerce

Situația pandemică a creat contextul perfect pentru o dezvoltare mai rapidă a tehnologiilor. Acest lucru se manifestă mai ales în domeniul comerțului online. Orice antreprenor de succes știe că în ziua de astăzi contează foarte mult ca afacerea lui să fie cât mai vizibilă în mediul online. Însă, metodele clasice de business în online nu mai sunt îndeajuns. 

Comportamentul consumatorilor este în continuă schimbare, iar retailerii sunt nevoiți să se adapteze continuu. Prin urmare, pentru a oferi cel mai bun User Experience (UX) tot mai multe branduri se orientează către headless e-commerce.

 

Ce presupune headless e-commerce?

În linii generale, headless e-commerce presupune o arhitectură de e-commerce care separă front-end-ul (interfața site-ului cu care interacționează direct consumatorul) de back-end (partea ,,din spate” a site-ului în care se administrează tot conținutul, unde au acces doar programatorii sau administratorii site-ului). 

Ce înseamnă mai exact acest lucru?

Poți modifica ușor partea vizuală a magazinului online fără a depinde direct de developeri.  Prin urmare, modificarea a orice lucru (banner, promoții, produse, conținut, butoane) se face mult mai ușor și, cel mai important, mai rapid.

 

Care sunt principalele diferențe între E-commerce obișnuit și Headless e-commerce?

personalizare site

  • Front-end flexibil

Cea mai mare diferență pe care o observi instant este flexibilitatea front-end-ului. În e-commerce-ul tradițional, front-end și back-end sunt strâns legate asemenea unui sistem interdependent. Tot ce ține de conținut și produse sunt stocate în back-end, iar de front-end ține doar aspectul site-ului. 

Headless e-commerce permite să faci modificări în conținut din front-end, fără implicarea programatorilor, ceea ce înseamnă că timpul de actualizare a conținutului de pe website este mai scurt. Astfel, utilizatorii vor vedea instant schimbările făcute în site. Acest lucru este un beneficiu, întrucât nu mai implică timpii de codare obișnuiți. În plus, ai mult mai multă libertate de personalizare a design-ului magazinului tău online. De exemplu, la arhitectura obișnuită există modele de teme predefinite (template-uri) din care poți alege și edita unele părți ale site-ului. Mai mult decât atât, un site e-commerce obișnuit necesită multă programare și conexiuni între baze de date. Prin urmare orice modificare adusă în site, poate dura suficient în funcție de complexitate. În timp ce folosind headless e-commerce, poți crea ușor o interfață de la 0, care să corespundă cu nevoile site-ului tău. 

  • Personalizare la superlativ

Cu headless e-commerce ai mână liberă la tot ce presupune aspectul magazinului tău online. Poți personaliza toate funcționalitățile și elementele cu care interacționează un consumator, cum ar fi bannere, butoane, produse, meniul ș.a. Astfel, poți experimenta și testa ce funcționează mai bine pentru site-ul tău. Lasă-ți creativitatea să fie elementul care definește ,,cartea de vizită” a afacerii tale.  Folosește-te de această funcționalitate a headless e-commerce pentru realiza o experiență unică și memorabilă  pentru persoanele care navighează pe site, fără să afectezi backend-ul. Practic, poți încerca diverse tipuri de design pentru a testa reacția utilizatorilor și vei vedea ce design convertește mai bine, pentru a optimiza și mai mult site-ul tău.

De asemenea, ai posibilitatea să personalizezi și interfața pe care o văd adminii. 

website customization

  • Adaptabilitate

Circa 70% din traficul de pe website-uri provine de pe dispozitivele mobile, ceea ce evidențiază  faptul că optimizarea pentru mobile este obligatorie. Magazinele online au posibilitatea să facă acest lucru cu ajutorul developerilor. Ei pot crea o aplicație de la 0 sau pot folosi PWA, o tehnologie despre care am scris detaliat în acest articol.

Headless e-commerce îți asigură o flexibilitate de afișare a conținutului pe toate dispozitivele. 

Comercianții care aleg să folosească headless e-commerce și PWA au beneficii duble. PWA funcționează ca o aplicație nativă și este indexată de Google, astfel aduce mai mult trafic pe site de pe mobil, iar headless e-commerce asigură partea de User Experience. Aproximativ 73% din consumatori afirmă că experiența interacțiunii cu un magazin online este un factor important în luarea deciziilor de achiziție. Viitorul afacerilor online care folosesc headless e-commerce este unul sigur și prosper cu siguranță, fiindcă orice noi tehnologii sau facilități apărute în front-end vor fi integrate ușor fără a modifica backend-ul.

Ce alte beneficii mai are headless e-commerce?

  • Viteza de încărcare a site-ului

Viteza de încărcare este un criteriu foarte important, atunci când este vorba de experiența utilizatorilor. Aceasta trebuie să fie mai mică de 3 secunde, altfel probabilitatea ca clientul să plece de pe site până a fi încărcat crește considerabil. Folosind headless e-commerce prin tehnologia PWA, experiența audienței nu va depinde de back-end. Interfața rămâne aceeași, dar ei, fără îndoială, vor observa că paginile, produsele se încarcă mai rapid, iar navigarea pe site va deveni mai facilă.

  • Creșterea conversiilor de pe mobil

Datorită unui User Experience mai bun, utilizatorii navighează mai mult timp pe site, și astfel devin mai captivați de acesta. Acest lucru se urmărește prin indicatorii: bounce rate și timpul petrecut pe site. 

  • Optimizare SEO

SEO este influențat de mai multe elemente (viteza de încărcare a site-ului, backlinks, timpul petrecut pe site, optimizarea pe mobil, URLs) iar după cum am menționat mai sus toate aceste criterii sunt îndeplinite cu brio de headless e-commerce.

  • Facilitarea intrării pe piața internațională

Posibilitatea de a avea mai multe limbi și mai multe valute e inclusă automat. Marile branduri ca Lancôme, Nike, United Airlines au apelat deja la headless e-commerce. De exemplu, Lancôme a obținut o creștere de 17% a conversiilor prin implementarea tehnologiei PWA oferită de headless e-commerce.

develop headless e-commerce

Concluzii

Headless e-commerce este o tehnologie relativ nouă, despre care încă nu se cunosc destul de multe. Headless e-commerce abia începe a fi pusă în lumină, dar un lucru este cert: începe o nouă eră în domeniul comerțului online. Dacă și tu îți dorești să pui bazele afacerii tale, care va putea să se dezvolte într-un ritm rapid, integrând ușor toate facilitățile care apar în mediul online, Thecon este aici să te ajute în acest sens.

Tags

Distribuie

Blogul Thecon

Articole recomandate

28 februarie 2019

Servicii de creare site. Decernarea premiilor Web-Oscar

În timp ce Rami Malek și Lady Gaga au cucerit inimile oficialilor de la […]

Citește articolul

20 octombrie 2016

Vrei sa lucrezi la thecon?

  Luni 24 Octombrie organizăm un seminar la ACIEE în care oferim 10 locuri […]

Citește articolul

30 septembrie 2015

Campania Thecon Sustine Bloggerii nominalizata la Webstock 2015

Vineri, 2 Octombrie, vom fi prezenți la cel mai important eveniment de social media […]

Citește articolul

Vezi și alte articole din blogul Thecon.

Thecon Newsletter

Abonează-te pentru noutăți!

Intră în posesia celor mai proaspete știri și articole, direct în casuța poștală, prin abonarea la newsletter-ul nostru.