Articol de blog
Tendințe web design pentru 2014
Autor:
Andrei Boghiu
Data:
28 august 2014
Tendințe în web design pentru 2014, a continuat spre simplitate, eficiență și oferirea unei […]
Tendințe în web design pentru 2014, a continuat spre simplitate, eficiență și oferirea unei experiențe plăcute și interactive utilizatorilor. Tehnicile și stilurile abordate sunt numeroase, de la elemente de detaliu supuse analizei la microscop în noua tendință micro UX și până la concepte privind experiența integrală a utilizatorului orientată spre mișcare și profunzime în parallax scrolling.
Flat UI (Flat User Interface)
Această abordare pune accent pe conținut apelând la un design simplu, cu cât mai puține elemente care să distragă atenția. Spre deosebire de tendința ultimilor ani în care accentul s-a pus pe un design complex și detaliat, care să aducă obiectele reprezentate cât mai aproape de experiența reală și formatul 3D (jocuri de umbre si lumini, colturi rotunjite, gradient, texturi), flat design-ul încurajează întoarcerea la simplitate.
Flat UI lucrează cu linii îndrăznețe, fonturi creative și culori saturate pentru a crea imagini expresive și un conținut curat, ușor de scanat și parcurs de către utilizatori. Este o opțiune preferată în designul responsive datorită ușurinței adaptării elementelor la mediul mobil.
Navigare minimalistă
Dacă anul trecut încă ne mai întrebam unde va duce experiența online mobile, anul acesta deja știm că face mai mult decât să se dezvolte și că deja dă tonul în web design. Navigarea minimalistă vine ca răspuns la una dintre dificultățile întâmpinate de expunerea pe ecranul mic și anume spațiul ocupat de un meniu afișat integral. Soluția: meniuri rolldowns, ascunse în butoane simple care se extind la click sau meniuri care se micșorează. Totul pentru a economisi spațiu și a oferi utilizatorilor o experiență cât mai plăcută.
Micro UX
Micro UX sau orientarea către microinteracțiuni este un aspect web design adus in prim plan de Dan Saffer în cartea cu același titlu publicată in 2013. Pornind de la ideea că detaliile fac sistemul să pară mai uman, Saffer atrage atenția asupra nevoii de a imbogați experiența utilizatorilor printr-o mai mare implicare în designul microinteracțiunilor. De la schimbarea culorii unui link și până la clepsidre virtuale, sugerate subtil, care spun utilizatorului cât mai are de citit dintr-un articol, microinteracțiunile susțin conceptul parallax scrolling în necesitatea de a aborda utilizatorul pe mai multe planuri ale percepției.
Parallax scrolling
Deși ideea parallax scrolling sau de mișcare paralelă este relativ nouă în mediul online, conceptul este utilizat de mult timp în domeniul jocurilor video și al desenelor animate. Așa cum spune și numele, tehnica constă în folosirea mai multor planuri în cadrul unui element compozițional, precum background sau header, și mișcarea paralela a acestora, la viteze diferite.
Efectul creează iluzia de profunzime și mișcare, trezind la viață elemente până acum statice și plane din structura unui site. Parallax scrolling folosește tehnici HTML5 si CSS3 și a început să fie încorporat în designul web în 2011. Principalele avantaje oferite de această tehnică web constau în posibilitatea de a crea o experiență dinamică și interactivă și de a prezenta întreg conținutul unui site, sau conținutul mai mult pagini, în aceeași pagină și în derularea gândită de designer. Datorită volumului mare de animații, poate însă determina încărcarea mai greoaie a paginilor și există riscul ca animațiile să nu meargă la fel de bine pe toate browserele web.
Meniuri fixe
Tendința către designul bazat pe pagini extrem de lungi a adus în 2014 o noua provocare: meniul. În conceptele ultimilor ani, cu pagini scurte, limitate la 2 sau maxim 3 ecrane, scroll-ul înapoi până la un meniu fixat într-o laterală a paginii, sau sus în header era doar puțin dificil și incomod. In 2014, cu pagini interminabile sau aproape interminabile, a urca înapoi în căutarea meniului se apropie de imposibil și poate duce experiența utilizatorului către extrema negativă.
Soluția este una simplă, care ne duce cu gândul la coloanele și rândurile fixate simplu in Excel: meniurile fixe. Meniuri lipite de partea de sus a ecranului care se află în orice moment la dispoziția utilizatorului fără a-i testa spiritul de observație.
Mai simplu sau mai dificil de pus în practică în funcție de complexitate, tendințele anului 2014 aduc în prim plan focusarea către utilizator și crearea unei experiențe deosebite. Totul fără a ignora orientarea clară către mobile și a lua în considerare provocările specifice.
Mai jos putem vedea câteva exemple elocvente de website-uri care folosesc un web design modern:
Mobexpert.ro
Mobexpert este o companie de mobila din Romania care a fost înființată în anul 1993. Compania Mobexpert acoperă 18% din piața de mobilier de casă și 30% din cea a mobilierului de birou, cele doua divizii ocupând poziția de lider pe piețele de profil din țară.
Outliers.ro
Outliers.ro este un magazin online de haine și accesorii pentru femei. Hainele pe care le puteți găsi în acest magazin sunt vesele, nonconformiste și pline de personalitate.
Sionsecurity.ro
SION SECURITY este o companie integratoare de soluții la nivel național cu o vasta experiența în domeniul de securitate. Scopul SION SECURITY este de a implementa soluții inteligente care să răspundă nevoilor de securitate, în concordanță cu bugetul clientului.
Paulus.ro
Paulus este o companie care activează de peste 17 ani printre liderii de piață în domeniul antreprizei, instalatiilor termice – sanitare , ventilații și climatizare, stingerea incendiilor, electrice de joasă și medie tensiune, curenți slabi, rețele de canalizare, apă , gaze, electrice.
AIESEC.ro
AIESEC este o organizație internațională, independentă, non-profit și neafiliată politic, condusă de studenți și proaspăt absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior. Membrii săi sunt interesați de probleme globale, leadership și management.
Tags
Distribuie
Blogul Thecon
Articole recomandate
10 octombrie 2017
Susținem #ExperienceRomania 2017
În perioada 23 Octombrie – 5 Noiembrie se desfășoară cel mai mare proiect de […]
Citește articolul27 octombrie 2021
Dynamic Ads explicat pas cu pas
Poate ai auzit adesea noțiunea de Dynamic Ads (Anunțuri Dinamice) și cât de avantajos […]
Citește articolul17 noiembrie 2016
4 moduri de a atrage clientii prin simplificarea design-ului website-ului
Se mai întâmplă să avem unele comenzi de website-uri unde clienții vor cât mai […]
Citește articolulThecon Newsletter
Abonează-te pentru noutăți!
Intră în posesia celor mai proaspete știri și articole, direct în casuța poștală, prin abonarea la newsletter-ul nostru.